Ieri seară am avut o degustare a câtorva vinuri ale Cramei Hamagia, dar în acest articol mă voi opri, ca de obicei, la ce care mi-a plăcut cel mai mult: Ataman Cuvee Alb 2019 – din Pinot Gris, Riesling Italian și Muscat Ottonel, demisec. 13, 5% vol.alc. Trebuie să recunosc că m-a surprins ușor această […]
Curajoasă idee nu? Adică bună, dacă v-aș spune că unele asocieri plăcintă-vin au picat cum nu se poate mai bine, adevărate desfătări, ce să mai vorbim. Joia trecută am avut o nouă degustare din seria cinelor private între mai mulți bloggeri de food și vin – de data aceasta, însă nu a mai cu meniu […]
Slow food, dar fast cooking – e ceea am vrea să se întâmple în bucătăriile noastre, adică mâncare sănătoasă, savurată în tihnă, de care să ne bucurăm, însă preparată rapid, fie că alegem rețete tradiționale, cu gustul autentic al ingredientelor din gospodărie sau extravaganțe culinare, de haute cuisine. Așa că pentru a scurta timpul petrecut […]
La 10 ani de la deschidere, restaurantul Red Angus Steakhouse (strada Franceză nr. 56, din Centrul Vechi al Bucureștiului) lansează un nou meniu – potrivit, spun cei de aici, pentru momentele speciale, ce merită celebrate. Restaurantul cu specific american marchează împlinirea a 10 ani de la deschidere printr-o serie de proiecte și inițiative orientate către […]
Ei, începutul ăsta superb de toamnă m-a prins cu niște vinuri de vară, dar pe care le-aș bea tot timpul anului. Iar din primele degustări la care am mers, una a fost făcută de Vinuri de Măcin, la terasa La Pod by Gogu Constantinescu (bine, au fost și roșii corpolente aici, de ținut minte pentru […]
Foto credit: 1, 2, 3, 4 Adrian Toma; 5, 6, 7 Daria Trufașu Cum faci turism oenologic atractiv în România Aveam mai demult în cap un articol despre turismul viticol din România, înainte de declanșarea pandemiei și iată că i-a venit rândul. Pică și mai bine pentru că se pare că perioada actuală care nu […]
Dragii mei, Diana mi-a adus zilele trecute …nu, nu un vin și nici vreun preparat gastronomic, ci surpriză …un bitter! Ce să vă zic, după toată oboseala acumulată anul ăsta și nebunia COVID care ne-a stresat și încă ne stresează pe toți, sunt dispusă să îl încerc pentru că este prezentat cu niste proprietăți interesante […]
Românilor le place arta, iar 90% consideră că nu trebuie să ai cunoștințe specializate să te poți bucura de muzee și expoziții, arată un studiu național condus de compania internațională de cercetare în domeniul artei și culturii Arts Lab Research, la care au participat 482 de respondenți din țara noastră. 30% dintre participanți au […]
Că un sos bun cu adevărat chiar dă gust aparte unui preparat știm cu toții, dar când mai e și natural și combină ingrediente și rețete din tradiția siciliană, atunci chiar ești curios să îl încerci. Pentru cine își dorește să-și surprindă partenerul/partenera la cină, să facă o masă de week-end în familie grozavă sau […]
Răcoare, cocktailuri inedite, prosecco, înghețate bio, prăjituri creative și quiches home made – zilele trecute am găsit locul perfect anti caniculă – cochet și relaxant, lângă Piața Floreasca – Fico Gelato & More. Frumoasa terasă cu verdeață, castani și smochini (fico, de altfel, înseamnă smochin în limba italiană) este exact genul de loc în care […]
Joy storyteller.
Urbană și socială până în măduva oaselor, încerc să-mi împac profesia cu hobby-urile și să-mi echilibrez latura gurmandă cu pasiunea pentru sport. Am făcut școli de filologie și vin, dar scriu despre restaurante și idei de going out de peste 10 ani. Mi se cer des recomandări despre ambele, așa că am zis să las aici ce consider eu că merită văzut și încercat. Uneori, improvizez rețete și pairinguri food and wine. Extins, testez și alte lucruri din zona de lifestyle.
Și sunt pasionată și de sport. De aia o să vedeți si rubrica aferentă, cu recomandări de săli, antrenamente, rețete healthy.
Când mă mai apucă problemele existențiale, mai scriu și despre alea în "Gânduri".
Mai multe sus, în stanga, la Adriana.