Trending news of the week (9-15 septembrie): lansarea Institut Culinare Disciples Escoffier, Festivalul Vinului Moldovei, “Infused with love” la Hard Rock, brunch la Nonna

Foto reprezentativă: facebook Festivalul Vinului Moldovei

Din punct de vedere al evenimentelor food & wine de anvergură, săptămâna trecută a stat sub semnul lansării Asociației Disciples Escoffier România, respectiv al Festivalului Vinului Moldovei.

Un mare bravo pentru organizarea Festivalului Vinului Moldovei, care deși desfășurat la Snagov, a adus sute de vizitatori, dacă nu chiar mii (transportul fiind asigurat din București), și mai cunoscători, și mai puțin cunoscători, pasionați sau doar curioși. Peste 30 de crame, standuri de mâncare ok, muzică foarte bună, loc de joacă pentru copii, cum a scris Silvia (winendine.today) “întreaga echipă din spate merită aplauze la scenă deschisă. Așa se aduce vinul către mase. Așa vom face, încet, încet, din amatori și curioși, viitori pasionați și connaisseuri“.  Target  undeva la peste 25-45 de ani, din ce mi-am dat eu seama, corporatiști, creativi, oameni din domeniu. Prețul unei brățări de acces – 50 de lei – a inclus 10 degustări, ceea ce mi se pare foarte ok. Printre vinurile bune, am identificat o Fetească Neagră de la Agrici – nu o știam personal, Saperavi și Rara Neagră & Malbec de la Purcari, spumantul Blancs de Blancs de la Cricova. Standuri de mâncare cu midii, hamsii, grătare, plăcinte, dulciuri ș.a.

INSTITUT CULINAIRE DISCIPLES ESCOFFIER, filială a prestigioasei școli, fondate de Auguste Escoffier a fost inaugurat joia trecută, ca insitut de sine stătător, sub coordonarea lui Ștefan Oprea, Președinte al Asociației Disciples Auguste Escoffier în România – cu o conferință de presă la sediul Bilancia și o recepție la Les Maisons de Jardins în Săftica. Aici a avut loc și ceremonia de investire a membrilor asociației. Împreună cu renumitul MasterChef francez David Contant, care a adus programul de bucătărie franțuzească Escoffier la noi, asociația pune bazele unui cadru educativ dedicat prin care chefii aspiranți vor avea acces la o programă de studiu creată în Franța și la oportunități de stagii în afara țării. Programa cursurilor e creată de inițiatorii institutului din Franța și aplicată în România de profesorii David Contant și Ciprian Nicolescu. Mai multe detalii găsiți aici.

La sfârșitul săptămânii anterioare, dar am cuprins noutatea tot aici, Hard Rock Cafe Bucharest a lansat meniul Infused with love – preparate infuzate cu alcool. Tequila Shrimp Ceviche, creveți marinați în suc de lămâie cu ardei dulce roșu, ceapă, coriandru și salsa picantă cu tequila Jose Cuervo Gold,  Bordeaux Burger cu gem de smochine cu vin de Bordeaux, ceapă caramelizată și brânză de capră, Bananas Foster Sundae cu înghețată de vanilie și banane caramelizate, infuzate cu rom negru Captain Morgan sunt doar câteva dintre noile preparate cărora li se adaugă o serie de cocktailuri.

Nu am ajuns încă să le testez, dar multe mi-au făcut poftă, așa că voi merge cu siguranță. Despre noul meniu am scris mai multe aici.

Iar Trattoria della Nonna a avut încă un brunch din seria Brunch & Pizza Festival, cu meniuri pentru cei mari și mici deopotrivă. Noutatea la acest brunch, spre deosebire de altele, este că adulții pot mânca liniștiți pentru că cei mici au treabă cât e după-amiaza de lungă – se distrează de minune, în timp ce își fac pizza și clătite după bunul plac într-un corner special amenajat pentru ei, iar un magician le ține companie cu momente haioase.

O serie de preparate italienești conturează meniul adulților, cu antipasti, feluri pricipale din carne și pește și deserturi plus o degustare de vin, iar copiii au la dispoziție tartine, frigărui și, evident, pizza și clătite făcute chiar de ei.

De data asta, degustarea de vinuri a fost din gama Mysterium de la crama Jidvei – Rhein Riesling & Sauvingnon Blanc, Mysterium Traminer & Sauvignon Blanc, Mysterium Rose – Cabernet Sauvignon, Shiraz & Pinot Noir, iar oaspeții s-au declarat foarte încântați. Atât de vinuri, cât și de mâncare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.