Studiu Art Lab Research: 1 român din 3 vizitează muzee/galerii de artă sau participă la evenimente de profil. Topul celor mai frumoase muzee

cartisicafea.ro%20

 

Românilor le place arta, iar 90% consideră că nu trebuie să ai cunoștințe specializate să te poți bucura de muzee și expoziții, arată un studiu național condus de compania internațională de cercetare în domeniul artei și culturii Arts Lab Research, la care au participat 482 de respondenți din țara noastră.

30% dintre participanți au declarat că vizitează expoziții de artă sau participă la activități care au legătură cu arta cu o frecvență de o dată pe lună – asta înseamnă circa 1 din 3 români!

Pentru 64% dintre cei care au răsouns sondajului, vizitarea muzeelor și galeriilor de artă din țară, dar și din străinătate reprezintă modul preferat de a consuma artă. Aproximativ 30% sunt mai puțin tradiționaliști, preferând evenimentele dedicate artei stradale, din ce în ce mai populare în țara noastră. De asemenea, 6% dintre români participă și la cursuri de artă.

Toți participanții la studiu au declarat că vizitează muzee, galerii de artă, spații expoziționale sau participă la evenimente dedicate artei cel puțin o dată pe an. Aproape jumătate dintre ei se dedică acestor activități de cel puțin 5 ori pe an, iar unul din trei respondenți, o dată pe lună.

Cele mai frumoase muzee din țară și din străinătate 

Muzeul Național de Artă al României (MNAR) a fost votat drept cel mai frumos muzeu din România (29,4%), urmat de Muzeul Național de Artă Contemporană din București (17,6%), Muzeul Astra din Sibiu (17,6%) și Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București (11,8%).

Din afară, Muzeul Hermitage din Sankt Petersburg a fost votat de români drept cel mai frumos muzeu (31,3%), urmat de Muzeul Luvru, Paris (25%), Muzeul Metropolitan de Artă (MoMA), New York (12,5%) și de Capela Sixtină din Vatican (12,5%).

Arta care folosește tehnologii noi, preferată de un sfert din respondenți

Pictura este expresia artistică favorită a românilor. Peste jumătate dintre participanții la studiu (52,9%) au susținut că sunt fani ai picturii. Aceasta a fost urmată în clasament de arta „new media” (arta contemporană, care folosește noile tehnologii – realitate augmentată, realitate virtuală – 23,5%), instalații de artă (11,8%), reprezentațiile de artă (5,9%), artă grafică (5,9%). Un număr foarte mic de respondenți au ales sculptura. Între artă clasică și artă contemporană, preferințele sunt echitabil împărțite: aproape 30% dintre români au o afinitate mai mare pentru arta clasică, la fel ca procentul celor care o preferă pe cea contemporană, în timp ce restul de 40% preferă, în aceeași măsură, și artă clasică, și artă contemporană.

Cei care au ales arta clasică își motivează alegerea prin faptul că se potrivește mai bine personalității lor (80% dintre participanți), în timp ce restul de 20% o preferă pentru că este mai ușor de înțeles. De cealaltă parte, cei care au susținut că preferă arta contemporană au menționat că aceasta se potrivește cel mai bine personalității lor (66,7%), că le place să descopere noi artiști, să îi susțină, să dezvolte o relație cu ei (22,2%), în timp ce 11,1% au declarat că aceasta reprezintă cel mai bine realitatea curentă, fiind arta prezentului.

Constantin Brâncuși și Nicolae Tonitza, cei mai populari artiști români

88,2% dintre români consideră că cel mai celebru artist român al tuturor timpurilor este  Constantin Brâncuși, „părintele sculpturii moderne” și pionierul modernismului în practica sculpturii, picturii și fotografiei. Brâncuși este urmat în clasament de Nicolae Tonitza (ales de 11,8% dintre respondenți), pictor, jurnalist și critic de artă, reprezentant al impresionismului și expresionismului.

Conform studiului nostru, arta reprezintă un mod de petrecere a timpului în România, aproape toți respondenții declarând că vizitează muzee cel puțin o dată pe an, iar unul din trei consumând artă în fiecare lună. Românii sunt, deci, pasionați și deschiși să descopere noi medii și au o viziune democratică, în materie de stiluri. Preferințele lor se îndreaptă într-un mod echilibrat către arta clasică și cea contemporană, iar apetitul pentru lucrările care implică tehnologii AR, VR, instalații sau reprezentațiile artistice este în creștere.

 Un aspect extrem de interesant este faptul că oamenii consideră că arta este pentru oricine și că nu este dedicată exclusiv cunoscătorilor, deși oferta locală este limitată, având în vedere că majoritatea muzeelor locale celebre sunt în Capitală. Cu toate acestea, românii sunt deschiși să își extindă aria de interes, acordând o atenție sporită turismului cultural și vizitând muzee recunoscute, din Rusia, Europa și SUA, declară reprezentanții Art Labs Research.

Studiul Art Labs Research a fost efectuat pe un eșantion de 482 de participanți români, femei și bărbați cu vârste între 25 și 64 de ani, reprezentativ pentru populația din România utilizatoare de Internet, din mediul urban și rural, cu o marjă de eroare de 4,38%. Studiul reflectă comportamentul participanților pe ultimul an.

Despre Arts Lab Research

Arts Lab Research este o firmă de cercetare dedicată studiului reprezentărilor artistice și culturale la nivel mondial, cu focus pe descoperirea de noi oportunități în artă, precum și facilitarea bunăstării în industriei artei. Misiunea Arts Lab Research este de a lupta pentru egalitate pe piața artei și de a contribui la dezvoltarea expresiilor tradiționale, dar și inovatoare ale artei.

Mai multe informații despre Arts Lab Research pot fi consultate AICI.

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.