Villa Vinèa – investiții de două milioane de euro în extindere şi tehnologizare şi noul Rubin – Riserva 2016, ediţie limitată

Zilele trecute, am revenit cu mare plăcere la crama Villa Vinèa, în cadrul unui eveniment de amploare în care reprezentanţii producătorului de vinuri de pe Valea Târnavei au prezentat noul “look” al cramei care a presupus extindere și tehnologizare. Evenimentul a reunit peste 200 de invitați, prieteni, personalităţi ale judeţului Mureş, proprietari de restaurante şi magazine de vinuri, reprezentanţi media şi creatori de conţinut din toată ţara. După întâmpinarea oaspeților, au avut loc speech-uri, tururi de cramă și evident, petrecerea cu degustarea celor mai reprezentative vinuri.

De la vizita mea anterioară aici, în 2021, când  se prevedeau planuri pentru viitorul apropiat, echipa Villa Vinèa s-a ținut de cuvânt: două milioane de euro au fost bani investiţi în lucrări ample – 50% fonduri proprii și 50% din subvenții acordate de APIA.

Până să trecem la turul cramei și momentele speciale ale ale serii, nu putem rata un shooting foto în peisajul superb de aici.

Astfel, suprafața cramei – producție, stocare și degustare – a crescut cu circa 600 mp, dispuși pe trei trepte de înălțime, ajungând la 2.100 mp. Modernizarea a presupus și achiziționarea de echipamente de producție de ultimă generație. “Datorită noilor spații de stocare, avem mai multe zone în care putem matura vinurile, ceea ce ne permite să creștem nivelul de calitate. Practic, producția noastră nu va depăși 200.000 de sticle  pe an. Ce diferă e faptul că, acum, le putem matura mai mult, atât în butoaie, cât și în sticle, până în etapa scoaterii pe piață. Astfel, ne asigurăm că atunci când ajung la raft sau în industria HoReCa, produsele noastre beneficiază de arome pline, bine integrate, elegante”, a declarat Misi Dénes, Directorul cramei. Pentru a menține standardul de calitate ridicat, producția este normată cu regularitate. Clădirea e parțial subterană, pentru a se asigura o temperatură constantă de 15-8 grade Celsius, cu un consum minimum de energie. 50% din energie este produsă de panouri fotovoltaice.

Spații extinse pentru evenimente 

Pe lângă calitatea vinurilor, Villa Vinèa mizează și pe turism, extinzând spațiile pentru degustări de vinuri și evenimente private și corporate. Oaspeții au la dispoziție trei săli de degustare cu o capacitate totală de 50 de locuri la masă și o terasă generoasă, de 75 mp, unde se pot organiza evenimente de până la 60 de persoane.“După aproximativ doi ani de construcții și reamenajări, în care componenta turistică a fost redusă considerabil, suntem fericiți să putem primi vizitele celor care vor să descopere enologia și vinurile românești sau să celebreze momente importante. Noua cramă Villa Vinèa își propune să fie gazda evenimentelor frumoase, memorabile”, a precizat  Mircea Matei, Directorul General Villa Vinèa. Detalii despre pachetele de degustare găsiți aici: Villa Vinea.

evenimentul a reunit peste 200 de invitati, personaliati ale judetului Mureş, prieteni, proprietari de retaurante şi magazine de vinuri, reprezentanţi media şi creatori de conţinut din toată ţara.

Vizita la cramă şi surprizele serii

În ceea ce privește vizita noastră, am avut parte de surprize: ne-am delectat cu un prânz gătit chiar de proprietarul cramei și al grupului Salewa, Heiner Oberrauch și fiul acestuia: risotto cu pesto, roșii uscate şi un touch românesc – spumant Cuvee Celest, dar și o feliuţă de slănină de Mangaliţă – foarte-foarte bun!, precum şi cu o selecție de brînzeturi aduse de antreprenorul tirolez din Italia, printre care sortimente cu coniac, cărbune şi mucegai. După spumantul emblematic Cuvée Celést de întâmpinare, risotto a fost bine asociat cu Kerner,  soi aclimatizat din Germania pe care doar Villa Vinèa îl cultivă în România. Prospeţimea vioaie, aciditatea bună şi aromele fructate, citrice și calcaroase au venit foarte bine în întâmpinarea cremozităţii şi savorii risotto-ului, asociindu-se excelent. Despre Kerner, vă invit să citiți un articol detaliat aici: Beautiful Wines of Romania. Kerner Selection, Villa Vinea (2018) – Adriana Joy.

Brânzeturile puternice și foarte gustoase (de capră, cu coniac, cu mucegai, cu cărbune) au fost însoțite de un alt vin iconic al cramei, aș putea spune, deopotrivă de puternic și expresiv  – Argilla (vin lansat on-line în pandemie live din cramă și cu degustări acasă la fiecare participant)  – cupaj de Fetească Regală, Fetească Albă şi Sauvignon Blanc, maturat un an jumătate în baric şi doi în sticlă: nas intens, onctuozitate, aciditate bună, arome de fructe galbene şi exotice, finiş persistent – fagure, nucă. Dacă vă doriţi un alb cu totul aparte de Transilvania, vă recomand să-l căutați. Citiţi aici mai multe despre el: Villa Vinea Argilla Alb 2018 – Villa Vinea.

Turul de cramă a presupus apoi vizitarea tuturor spaţiilor cu explicaţii amănunţite date de Directorul General, Micea Matei.

Rubin Riserva 2016, prezentat în premieră, un vin gastronomic, ediție limitată de 300 de sticle 

În cadrul evenimentului, Villa Vinèa a prezentat noul Rubin Riserva 2016, cupaj de patru soiuri – Merlot, Zweigelt, Pinot Noir și Fetească Neagră, Magnum, descris ca “un vin gastronomic complex, cu note  de coacăze negre, fructe de pădure roșii și arome mature de ciocolată amaruie, vanilie și fum”. Este, într-adevăr, un vin bine structurat, complex atât olfactiv, cât și gustativ cu un postgust frumos, persistent, care s-a asociat de minune cu cotletul de Mangaliţă preparat sous vide cu texturi de rădăcinoase şi sos de vin roşu.

Rubin Riserva este un vin a cărui poveste a început în 2006, când Heiner Oberrauch a decis să planteze patru soiuri de struguri negri, într-o zonă viniviticolă cunoscută pentru solul argilos, potrivit pentru struguri albi. Ceea ce l-a motivat a fost faptul că a intuit evoluția pe termen lung a climei. Practic, acesta a fost primul pas, dintr-un pariu pe câțiva ani, menit să demonstreze că, pe Valea Târnavei, putem face un vin roșu, complex, cu potențial ridicat de maturare, diferit de orice a fost făcut până atunci. Cu Rubin Riserva 2016 arătăm că, atunci când pasiunea și expertiza se întâlnesc”, nu există limite”, l-a prezentat Mircea Matei. Vinul e produs din struguri culeși târziu, în prima săptămână a lunii noiembrie, de pe vițe individual selectate, cu producția redusă la trei-patru ciorchini. Este, pentru cei ce l-au creat “un vin-bijuterie,  elegant, unic și complex, cu o personalitate puternică, un pariu câștigat cu viitorul”. Rubin 2016 a fost maturat 735 de zile în butoaie de stejar franțuzesc, iar îmbutelierea s-a făcut în numai 300 de sticle Magnum, păstrate la învechire până acum.

Rubin Riserva este un vin a cărui poveste a început în 2006, când Heiner Oberrauch a decis să planteze patru soiuri de struguri negri, într-o zonă viniviticolă cunoscută pentru solul argilos, potrivit pentru struguri albi. Ceea ce l-a motivat a fost faptul că a intuit evoluția pe termen lung a climei. Practic, acesta a fost primul pas, dintr-un pariu pe câțiva ani, menit să demonstreze că, pe Valea Târnavei, putem face un vin roșu, complex, cu potențial ridicat de maturare, diferit de orice a fost făcut până atunci. Cu Rubin Riserva 2016 arătăm că, atunci când pasiunea și expertiza se întâlnesc”, nu există limite”, l-a prezentat Mircea Matei. Vinul este obținut din struguri culeși târziu, în prima săptămână a lunii noiembrie, de pe vițe individual selectate, cu producția redusă la trei-patru ciorchini. Este, pentru cei ce l-au creat “un vin-bijuterie,  elegant, unic și complex, cu o personalitate puternică, un pariu câștigat cu viitorul”. Rubin 2016 a fost maturat 735 de zile în butoaie de stejar franțuzesc, iar îmbutelierea s-a făcut în 300 de sticle Magnum, păstrate la învechire până acum.

Un corner cu brânzeturi, mezeluri şi pâine artizanală şi încă un altul spectaculos cu deserturi printre care şi o inedită îngheţată cu spumant, găluştele tradiţionale transilvănene Somloi cu căpşuni, tarta cu rubarbă şi iarăşi un inedit tort cu cremă de trandafiri și căpșuni au fost la discreția oaspeţilor toată seara. Iar muzica live și voia bună au completat seara.

 

Villa Vinèa a încheiat anul 2023 cu o cifră de afaceri de 4.4 milioane de lei, în creștere cu 18% față de 2022.“2023 a fost un an bun pentru noi, pe partea de vânzări de vinuri, în special pe selecțiile de produse premium și superpremium, care au înregistrat creșteri de 30%. Am înregistrat scăderi pe turismul la cramă, acesta fiind afectat de lucrările de reamenajare și construcție. Având în vedere că beneficiem de noi spații de degustare, atât la interior, cât și la exterior, pe terasă, ne așteptăm să atragem peste 2.000 de vizitatori în următoarele 9 luni”, a completat Mircea Matei. Pentru anul 2024, reprezentanții cramei preconizează o creștere a veniturilor de 20%, generată de creșterea vânzărilor gamelor Premium și Selection, precum și din creșterea numărului de turiști și de evenimente desfășurate aici.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.