Crama Domeniile Alexandrion Rhein 1892 a lansat miercuri gama de vinuri – DAR 1892, în cadrul unui eveniment de amploare, organizat chiar la crama din comuna Gura Vadului. Cu un istoric şi o experienţă de peste 130 de ani, crama a trecut prin două procese de rebranding, din 2018 până în prezent. Denumirea Domeniile Alexandrion Rhein 1892 reflectă apartenenţa la Grupul Alexandrion, membru al Nawaf Salameh Family Office și îi conferă o identitate distinctă și o poziționare clară în industria vinului, subliniind angajamentul față de calitate și respectul pentru tradiție.
Gama nou lansată DAR 1892, include trei cupaje – alb, rosé și roșu, expresii ce reflectă caracterul cramei, esenţa podgoriilor şi măiestria în vinificaţie.
DAR 1892 Alb. Chardonnay, Viognier, Tămâioasă Românească și Sauvignon Blanc. Proaspăt şi bine structurat, ne dezvăluie note citrice, de piersică și ananas, completate de senzații subtile de vanilie. Maturarea în baricuri de stejar france îi conferă eleganță și complexitate.
DAR 1892 Rosé. Shiraz, Fetească neagră și în mică proporție Cabernet Sauvignon. Elegant și el și echilibrat, dezvăluie arome proaspete de fructe de pădure roșii și negre; un rose fruos, vin potrivit pentru momente de relaxare în compania apropiaţilor şi pentru ocazii speciale.
DAR 1892 Roşu. Fetească neagră, Cabernet Franc, Shiraz și puțin Cabernet Sauvignon. Maturat în butoaie noi de stejar francez, se remarcă prin note de cireșe coapte și ciocolată neagră, taninuri fine și structura fermă. Un vin complex, perfect însoțitor pentru mese savuroase cu preparate din carne, brânzeturi maturate, charcuterii.
“Fiecare pahar de vin DAR 1892 îşi propune să stimuleze mintea și simțurile consumatorilor printr-o combinație armonioasă de culori captivante și arome vibrante, pline de bogăție şi reprezintă o invitație la o călătorie senzorială unică”, spun reprezentanţii DAR 1892.
„Obiectivul principal al gamei DAR este de a atrage consumatori entuziaști, care savurează vinul în ocazii variate. Gama se adresează celor dispuși să investească în produse superpremium, ce îmbină perfect tradiția, moștenirea și rafinamentul modern”, a spus Jean-François Joumier, Master Distiller & Oenolog.
Dr. Nawaf Salameh, preşedintele fondator Nawaf Salameh Family Office, a declarat:
„În 2018, când ne-am extins în segmentul de vinuri, ne-am propus să ducem mai departe tradiţia, calitatea şi renumele cramelor achiziţionate de la familia Halewood şi să amplificăm succesul vinurilor produse prin inovaţie şi premiumizare. Medaliile obţinute la competiţii internaţionale prestigioase confirmă că am reuşit să facem acest lucru într-un timp scurt. Iar acum, după procesul de tranziţie firesc în cazul unei preluări, a venit momentul să sărbătorim identitatea Domeniile Alexandrion Rhein 1892, alături de cei care ne apreciază produsele, oferindu-le un vin super premium, DAR 1892, care este imaginea cramei”.
Crama din Dealu Mare are peste 250 ha de viță-de-vie si este unul dintre cei mai importanți si recunoscuți internațional producători de vin din România, cu game apreciate și populare precum Rhein Extra, Hyperion, Concert Prestige Rosé, Neptunus, Kronos, Theia, Byzantium, Prahova Valley. Prin participarea la competiții internaționale de prestigiu precum Concours Mondial de Bruxelles (Belgia), Vinarium (România), International Wines & Spirits Competition (Marea Britanie), vinurile produse la Crama Domeniile Alexandrion Rhein 1892 au obținut recunoaștere și premii importante de-a lungul anilor, confirmând calitatea și excelența acestora pe plan mondial.
Bineinţeles că nu am ratat ocazia de a ne fotografia şi noi la crama DAR, mai multe locuri fiind amenajate foarte frumos.