Mi-am  dorit întotdeauna să văd numai părțile bune ale oamenilor.  Poate pe undeva, am evitat să conștientizez cu adevărat ipocrizia, falsitatea, lașitatea sau să dau credit că aceste lucuri care apar la unii dintre noi sunt fie un fel de scuturi, fie de arme, după caz.

Culmea e că m-am izbit cu capul de multe ori de pragul de sus – am avut de-a face din plin cu astfel de lucruri si am încercat mereu să le găsesc justificări. După care, îmi spuneam,  pe moment, că poate ar trebui să devin  o vrăjitoare pe mătură, să nu mă mai doară sufletul atât. Din păcate, e ca după o beție, spui a doua zi că nu mai bei, dar ghici ce(!?),  se va repeta. Cu riscul aceleiași mahmureli.

Dar vezi tu, durerile de cap și mahmureala trec, nu stiu însă cât de bine (și dacă) se vindecă hârjâieturile astea pe suflet (cred că tocmai am inventat cuvântul acesta).

Ghici ce, așa aleg să fiu în continuare, îmi asum naivitatea și prefer vânătăile, decât să fiu o statuie frumoasă doar pe dinafară.

https://www.youtube.com/watch?v=DHQngnnHE_0