Vinurile Velenosi Vini le-am gustat prima dată la o degustare ParmaFood organizată la wine barul Grapes și ulterior la ediții ale festivalului Ro Wine și de fiecare dată am apreciat eleganța și echilibrul lor, precum și modul de prezentare. Dacă mă întrebați pe mine, aș spune că sunt vinuri care au acel “je n sais quoi” al lor, “pe vino-ncoace”, cum am spune noi – o stilistică ce armonizează culoarea cu buchetul și gustul și “împachetarea”. Sunt vinuri vibrante, clare, cu un marketing profesionist, atractiv și uneori într-o manieră ludică, care te fac efectiv să vrei să știi ce e în sticlă.
Mi-a plăcut și modul poetic cu care se prezintă și își spune povestea această cramă, așa că am vrut să știu mai multe și dincolo de asta, mi se păre notabil modul în care a evoluat, rapiditatea cu care s-a dezvoltat, vinurile ajungând să fie notate cu punctaje foarte bune de publicații și critici de specialitate, premiate la concursuri prestigioase internaționale.
Vorbim despre o cramă relativ tânără, înființată în 1984, care a devenit una dintre cele mai apreciate din regiunea Marche iar azi vinde vinuri în 52 de țări.

Note de degustare a c#torva dintre aceste vinuri am scris mai demult dar, așa cum spuneam, dar în articolul de față, mi-am propus să fac o descriere mai amănunțită a domeniului Velenosi și roadelor lui. Deși ar fi greu să le descriu la modul general, “panoul” Velenosi prezintă de la albe proaspete, conviviale, spre mai intense, gastronomice, la rose-uri expresive, bine balansate, până la roșii complexe, cu note intense și cu un potențial extraordinar de învechire.

Domeniul și vinurile Velenosi
Velenosi Vini se află în milocul Italiei, în regiunea Marche, Ascoli Piceno, la distanţă de 20 km de Marea Adriatică, înălţime de 150/200 metri deasupra nivelului mării. Beneficiază, așadar, de influența mării pe de o parte și de cea a munților Apenini. Suprafețele cultivate se extind pe colinele care înconjoară splendida vale a râului Tronto, pe sol argilos, fertil, propice cultivării viței-de-vie. Vinurile Velenosi au fost create astfel încât să reflecte “the scents and shades” din Piceno, terroir+ul unic de aici.
Pe lângă podgoriile din Ascoli Piceno, Castorano, Monsampolo și Castel di Lama, crama mai deține plantaţii în Ancarano și în San Marcello, între renumitele Castele din Jesi – o porțiune splendidă de natură, istorie și artă, renumită pentru vinurile din soiul Veriddichio.
Precum spuneam, crama a fost fondată în 1984 de doi antreprenori tineri și foarte ambițioși, familia Velenosi – Ercole şi Angela, cărora li s-a alăturat în 2005, Dr. Paolo Garbini cu o vastă experiență.
Angela avea numai 20 de ani când s-a aventurat în această lume a vinului, iar de atunci “nu a încetat să urce mai sus și mai sus”, scrie gamberorosointernational.com: “O prezență feminină carismatică, într-o lume a bărbaților”, o prezintă aceeași publicație de specialitate.

Angela și-a stabilit un motto care îi reflectă filozofia și în care crede: “Wine is an art capable of making people dream”. Iar visul Angelei s-a concretizat în obţinerea acestor vinuri. În spatele acestui crez cu idealizare poetică, stă ambiția ei și a familiei sale și munca neobosită a echipei de aici.
Velenosi combină tradița artizanală cu tehnologiile inovative, reinterpretând vinificația cu creativitate și dăruire. Plecând de la tradiții și practici străvechi, interpretează vinificarea într-un mod imaginativ și flexibil pentru a obține cel mai bun buchet într-un pahar de vin. Mi-a placut un citat de pe site-ul cramei – oamenii învaţă de la vin – “We have learnt a lot from wine”, aşa că integritatea, sinceritatea şi pasiunea pentru muncă i-au ghidat permanent pentru a obține echilibrul dorit între culoare și gust, buchet și postgust.

Familia Velenosi a început cu 9 hectare și cu 2 vinuri, iar astăzi domeniul a ajuns la 184 de hectare și produce 34 de vinuri. Îmbuteliază anual 2.5 milioane de sticle care se vând în 52 de țări. A doua generație Velenosi Vini sunt copiii celor doi, Mateo și Marianna Velenosi care duc mai departe moștenirea familiei. Marianna prezintă povestea cramei pe pagina velenosivini.
Velenosi vinifică soiuri indigene specifice centrului Italiei, printre care Passerina, Pecorino, Rosso Piceno și Montepulciano. O mândrie a casei este Roggio del Fillare, Roggio fiind un termen poetic care definește reflexia razelor de soare pe vița-de-vie, de un roșu profund cu reflexii de rubin. Este un cupaj de Montepulciano și Sangiovese ce provine dintr-o podgorie veche, maturat 18 luni la butoaie de stejar, cu buchet complex, corpolent, cu arome de fructe negre, ciocolată și o notă de tutun. Un exemplu de vin ce reflectă filozofia Velenosi despre care vorbeam mai sus – fiecare vin trebuie să creeze o anumită stare şi să invite la visare.
În acest link , am lăsat și note de degustare ale unor vinuri reprezentative.

Precum arătam la început, vinurile Velnosi au fost medaliate la concursuri de specialitate din toată lumea – Berliner Wine Trophy, Mundus Vini, London Wine Competition, ș.a.m.d., și de asemenea punctate foarte bine de critici și de publicații specializate – James Suckling, Robert Parker, Luca Maroni ș.a.
Vinurile Velenosi Vini, importate și distribuite de ParmaFood în România, se găsesc online în e-shop-ul ParmaFood aici și în alte e-shop-uri de speciaitate, precum și într-o serie de restaurante și wine baruri, la un raport absolut corect calitate-preț. Părerea mea este că merită să le aveți în vedere pentru mese în familie și cu prietenii, cine speciale și cadouri aparte – sunt vinuri pentru fiecare moment cu cei dragi.

Și voi încheia tot ușor poetic cu un citat de pe pagina de facebok Velenosi: “Prima il dovere, poi il piacere. Cosa c’è di meglio di un calice del tuo bianco preferito, per concludere una giornata di lavoro?”



Fotografii: Facebook Velenosi Vini; Grapes – The Wine Bar (Sorin Retevoi); stand ParmaFood la Ro Wine.























