Talentul meu e să fac poezie când scriu despre mâncare. Al vostru care e?*

Cine a mai citit ce scriu a observat probabil că, gurmand-introspectă cum sunt, fac din mese un cult și  când îmi place ceva cu adevărat, imi vin tot felul de epitete și licențe poetice de asociat. Acum poezia s-a întâmplat la restaurantul cu același nume, la o masă, despre care o să scriu un pic cam mult, dar zic că merită citit și pentru review și un pic printre rânduri. Cam de după-amiază până seara târziu a durat “late lunch-dinnerul” nostru, început când ziua se îmbina cu înseratul, oră cum nu se poate mai potrivită de savurat un Riesling  – și a fost Kabinett Blue Slate Dr.Loosen, foarte bun, pe care o să-l țin minte. Am stat cu orele ca la revelion și nu întâmplător spun așa pentru că masa asta mi-a revelat ceva important.

“Sâmbătă avem revelion”, zice Zsolt, proprietarul restaurantului, pe la începutul cinei . “Ce faci?!”, ne uităm noi unul la altul și la el că nu prea înțelegem. “Pe rit vechi sau ce?” “Nu, mă, facem așa, din când în când, câte un revelion, o seară mai specială, că ne bucurăm doar de câteva zeci de revelioane într-o viață și am zis să ne bucurăm mai des, să  facem noi mai multe, dacă e doar unul pe an”. 

(…)Pauză, speachless.

Da, Zsolt, ai dreptate,  ar trebui să găsim mai des prilejuri de sărbătorit, nu doar la ocazii speciale, ar trebui de făcut mai des câte un revelion, să ne bucurăm de cei dragi, de o conversație, de o cină bună și un vin cu ei. Să avem timp să ne facem câte un moment-poezie. Avem câteva zeci de revelioane în viață, să le facem mai multe. 

Revinind însă la cină noastră, păi nici nu e greu să faci revelion la restaurantul ăsta din cam orice masă. O să încerc să fiu la obiect (cu toate licențele mele poetice că nu-pot-să-mă-abțin). Concluzia după o masă la Poesia e că este greu să spui ce e mai bun aici, așa că o să văî descriu câteva preparate ale căror gusturi îmi vin în cap la primul remembering, așa.

Cocktailul cu King Crab pe mousse de avocado și coniac flambe cu supă cremă de ardei roșu e a-fro-di-si-ac! -o combinție atât de de gusturi, cât și de texturi, bine orchestrată.

St. Jacques-urile cu ciuperci sotate sunt bine puse în valoare de un soscu spanac si lime, onctuozitatea lor e bine balansată de prosepețimea lime-ului. Foie gras-ul de gâscă a venit cu mere caramelizate, prune și sos sweet & sour cu coniac și piure de dovleac – după părerea mea, e printre din cele mai bune sortimente de foie gras din restaurantele  bucureștene. Nota 10 pentru combinație, chiar dacă, de multe ori, prefer foie gras-ul mai simplu, fără prea multe asocieri.

Risotto nero di sepia a fost, la fel, unul dintre cele mai bune risotto pe care le-am gustat. Să nu vă aud că e ușor de făcut risotto căci e printre cel mai dificil de potrivit preparate. De aia nici nu prea găsesc locuri în care să îmi placă. Ar mai fi cel de la Hilton, cu icre de somon Ikura și crab de Alaska. Am mai gustat și din paste (tagliolini) cu homar cu busuioc  și roșie și pacheri cu funghi porcini și foie gras – corect făcute și bune ambele.

Și a mai fost și un piept de rață cu compot de cireșe și niște vită cu ciuperci de pădure – rozalie și fragedă, mediu-rare – foarte bună și combinația asta. Iar la desert, panacotta și tiramisu. În ceea ce privește vinurile, am avut Cremant de Limoux, Blancs de Blancs – Gérard Bertrand,  Rieslingul  Dr.Loosen de care spuneam că a fost o descoperire frumoasă, iar Amaronne della Valpollicella mai cerea încă un pahar după primul. Cred că are vreo în jur de 200 de etichete meniul de vinuri premium și superpremium,  frumos ordonate în micuță cramă la susbsol.

A fost o masă de la care, cu greu, ne-am dat plecați târziu și asta pentru că trebuia să mai ajungem într-un loc. Și o masă care rămâne în memorie. Pentru că, dincolo de gust, a fost și despre conversații frumoase și despre prietenie într-un grup care ne știm de mult timp, colegi din blogging, prieteni by default. Și uite așa, fără să vrem și poate fără să își dea seama, lui Zsolt i-a mai ieșit (și ne-a făcut și nouă) un Revelion. 

(N.e. *Iar talentul lui Marian Crăciun e să facă poze mișto că de aia am și luat de la el.)

  Adriana Popescu ganduri, lifestyle, Poesia, restaurante Bucuresti, special