Urban girls @ the country. Incursiune de Sânziene, pe meleaguri dobrogene

Uite grâââââââu”, se extaziază Ileana, în drumul nostru către Vișina, un sătuc din Tulcea, în apropiere de Jurilovca, iar Raluca pune o frână bruscă să o oprească pe Ilenuța în lan. „Daaaa’, ce vrei? Să faci poză în grâu? „We’re not interested of your  <<grâu>>, o repede Mihaela, cu gândul la mare și la mai cine știe ce, iar asta mică, roșcată, oftează. ” Nu, eu voiam în lavandă, să fac poză în ie, că e ziua iei 🙁 azi”, oftează Ileana. Dar câmpul de lavandă a fost de negăsit, cel puțin de noi, am presupus că se culesese deja, până la 24 iunie. Nu trece mult până ajungem la una din destinațiile noastre – Vișina, sat mai puțin cunoscut, aproape de mai cunoscuta Jurilovca – și îi vine rândul Mihaelei, să se extazieze când vede livada cu zecile de caiși, zarzări, pruni și vișini, poneii și căluții, foișorul și cerdacul colorat al gazdei noastre, Bianca Folescu, despre al cărei idee de a integra Vișina pe harta turistică a Dobrogei vă povestesc mai jos (după o scurtă paranteză).

Deși am copilărit 14 ani la țară și revin cu drag la mine acasă, de câte ori am ocazia, sunt „urbană” până în măduva oaselor; recunosc, nu pot petrece mai mult de 2-3 zile în provincie nici măcar în orașele mari din țară, dacă nu e vorba de București. Totuși, e adevărat că o ieșire la aer, și mai ales acestă călătorie prin satele dobrogene, unde ne-am extaziat în fața grădinii din Vișina și pensiunii care se ridică acolo, la gustul minunat al produselor tradiționale de la magazinul asciației Țăranii Dobrogeni, la priveliștea mirifică a drumului ce urcă spre ruinele cetății Enisala și la gustul „popasului de crap prăjit” de la Tauc din Zaiug.

Să detaliez, însă, cronologic, căci am amestecat vizitele și întâmplările în introducere să surpind esența: o asemenea călătorie la invitația lui Carmen Paraschivescu și a Ralucăi Vasile nu putea fi refuzată – bine, bine se anunța și cu mare, dar marea e mai la îndemână, pe când ce se anunța să descoperim în Dobrogea suna fascinant.

Ziua1. Am venit după Cosmin la mare – Cosmin Dragomir și-a lansat și aici cartea „Bucătăria Română – Carte cuprinzătoare de bucate și bufet de la 1865” și ne-a povestit despre felul în care ar trebui să prețuim mai mult bucătăria românească și de ce e necesară adaptarea ei ca pentru azi – , iar Paul Fulea de la Crama Histria ne-a prezentat noul Nikolaos – un rose din Merlot, rezultat prin fermentarea cu drojdii sălbatice – o noutate prin care Paul și-a propus să surprindă cât mai bine expresia terrorir-ului dobrogean, dincolo de zona “comercială” a vinului.

(Sar peste seri și nopți petrecute până la răsărit prin El Comandate Năvodari -ce se petrece la El Comandante, la El Comandante rămâne :D).

Ziua 2 a fost realmente plină. Vizita la magazinul Asociației „Țăranii Dobrogeni” ne-a deschis un apetit nebun – nu știam ce să alegem mai întâi din zecile de produse de casă – brânzeturi și creme de brânză cu toate minunile (cea cu ciocolată și ardei iute e senzațională), afumături, dulcețuri și zacuști, pâini uriașe, vinuri și pălinci. Opriți-vă neapărat aici, până în oraș, în Constanța – nu este departe, pe bulevardul Brătianu.

 

Așa am avut combustibil să mergem mai departe vreo sută de kilometri, către satul Vișina – la ferma agroturistică a Biancăi Folescu (foto mai jos) – un loc minunat pentru întâlnirea cu natura și serbarea sosirii verii. Gazda noastră ne-a povestit despre proiectele multietnice, culturale, educaționale, dar și despre un proiect de suflet de documentare a semnelor și conservare a ii-lor specifice zonei #SuvenirdeDobrogea.

bia_cris_visinaO altă urban girl, inițial, Bianca, lăsa viața de oraș după 40 de ani și-și cumpăra o casă în Vișina. Nu și-a propus din start să facă un loc turistic, dar treptat, și-a mai luat o casă, a ridicat acareturi, a cultivat pomi, a cumpărat cai, ponei și iepuri, ba a salvat și o bufniță, si-a facut un magazin de suveniruri și acum amenajează și camere de cazare – fiecare cu tematica ei etnică. Iar conceptul #farmtotable este la el acasă. Desigur, nu am ratat ocazia să ne pozăm peste tot.

Am promis că vom reveni când pensiunea va fi gata, mai ales că Raluca își dorește să o integreze într-un circuit frumos, despre care nu pot să spun încă mai multe. Iar după atâta huzurit și înfruptat din roadele pământului de aici, am zis să urcăm și la Enisala – * – Yeni-Sale (Enisala, Heracleea sau Heraclia) – despre care eu, recunosc, nu știam prea multe (este la 2 km est de comuna Enisala și la 7 km de Babadag).

36188227_2136044043089610_2742540234305568768_n

„Io nu urc până acolo”, m-am speriat de abruptul cărării ce ducea la cetate, dar amenințată de Mihaela că mă spune la antrenor, mi-am luat inima și zău că rău nu mi-a părut să mai aflu o bucățică de istorie. Fortificația a facut parte din lanțul de colonii genoveze care îngloba orașele din Delta – Chilia si Likostomion, Cetatea Alba la gurile Nistrului, Caffa în sudul Crimeei, iar mai apoi, din sistemul defensiv al Țării Românești in timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.

Și cum drumul ne obosise, am decis să facem un popas pescăresc și la Tauc, unde vinul bun și crapul prăjit ne-a pus pe picioare pentru drumul către București. Glumești?

35098092_10215857086283551_4531924240902914048_nEra prevăzut să ne întoarcem în seara aia, dar Constanța era la o aruncătură de băț, Bucureștiul prea departe, așa că asfințitul Nopții de Sânziene și răsăritul Zilei Iei, ne-au prins amândouă pe plajă.

36177048_2137262062967808_8934375842264383488_n

Cu încheierea „in shots veritas” a Mihaelei – „ha, ha, Adriana – fără – fițe” și întrebarea mea pentru Ileana – „Did you forgot already about the grâu?”. Prietenii, desigur, știu de ce – #tobecontinued.

Ale voastre, cu drag: Raluca Vasile, Mihaela Coserariu, Ileana Petrache, Adriana Popescu.