Rețete semnate de “The Artist”, Paul Oppenkamp, la Hard Rock Cafe

Paul Oppenkamp, proprietar și chef al restaurantului The Artist, are și alte preferințe culinare pe lângă fine dining-ul datorită căruia s-a făcut cunoscut. Recent, a conceput câteva rețete americane cu produse românești, precum porcul Mangalița și Feteasca Neagră pentru Hard Rock Cafe. E vorba, da, de clasicii burgeri și de coaste, însă după cum o să vedeți, cu multe ingrediente neașteptate – niște fusion-uri, practic, americano-românești și cu alte accente de prin bucătăriile lumii.  Și avem, așadar:

MANGALIȚA PORK BURGER – Burger din carne de porc de Mangalița, acoperit cu legume gătite în stil asiatic și castraveți murați, în chiflă rumenită, peste care se adaugă sos din arahide și nucă de cocos. (foto reprezentativă)
CHICKEN FRIED-BEEF SIRLOIN STEAK SANDWICH – Sandwich cu steak de vită fraged, frunze de salată, felii de murături asortate și maioneză cu muștar Dijon. Garnitură – macaroane cu patru feluri de brânză.

TEX-MEX CHILI CHEESEBURGER – Steak burger din carne proaspătă de vită Angus, acoperit cu chili salsa din roșii proaspete, tortilla chips și chili de vită ușor picant, în chiflă rumenită, cu felii de brânză Cheddar, ardei jalapeno și frunze de salată verde.
RED WINE FETEASCĂ NEAGRĂ BBQ-SAUCE-GLAZED PORK RIBS – Coaste de porc gătite la foc mic, dublu glazurate cu sos de barbeque și Caloian Fetească Neagră. Garnitură –  cartofi prăjiți în unt aromat cu usturoi, salată dulce-acrișoară de varză roșie și chutney revigorant din mere și muștar.
Ce spuneți, cum sună? Mie mi se par destul de interesante combinațiile, iar după ce le testez cu siguranță, vă pot spune mai multe.

 

Meniul va fi disponibil pentru o perioadă limitată, iar rezervări se fac la nr.de tel.  0754.400.900.

Chef Paul Oppenkamp și-a început cariera la 14 ani și, până la 24 de ani, a devenit Executive Chef, datorită creativității și pasiunii pe care o pune în produsele pe care le concepe. În ultimii 8 ani,  a dezvoltat un concept unic de restaurant în București, bazat pe originalitatea sa, iar anterior a coordonat restaurante de top din toată lumea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.