Beautiful Wines of Romania. Kerner Selection, Villa Vinea (2018)

Acest soi atipic pentru plaiurile românești este cultivat în premieră în România de micuța cramă transilvăneană, Villa Vinea, care îl vinifică în două game – Premium și Selection; a fost creat în Germania în 1929 prin încrucișarea soiurilor Riesling de Rhin cu Trollinger și poartă numele poetului Justinius Kerner.

De remarcat, pentru început, conținutul ridicat de alcool pentru un vin alb, sec 14, 5%.

Un vin frumos, aromat, se cere savurat pe îndelete pentru a-i simți complexitatea și eleganța buchetului. Îl văd cel mai bine seara, bine răcit, la o terasă, cu aperitive cu carne albă (frigărui de pui, quiche-uri cu pui), midii, paste cu fructe de mare. Vedeți mai jos.

Vine la nas cu note ierboase, florale, de pomi de primăvară, fructe galbene – mere, dar mai mult caise și piersici, puțin iz dulceag de miere. Un vin proaspăt, cu mineralitate bună, invadează efectiv vălul palatin cu note de fructe galbene, pepene galben, parca și ceva note exotice, mango,un pic de miere cu unt. Veți remarca și o onctuozitate plăcută. Postgust dulceag și remanențe subtile de lime, grepfruit.

Temperatură de servire: 10 – 15 grade Celsius.

Asocieri culinare:  salate cu oui și curcan, quiche-uri cu carne albă, salată Caesar, frigărui de pui, pește la grătar, fructe de mare – midii, în special, paste cu fructe de mare, brânzeturi semitari, tarte cu brânzeturi sarate.

Revin și cu rețeta de frigărui, i-am făcut-o special, ce ziceți?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.