“Noi toate ne mistuim de dorul sălbaticului”… își începe cartea de mai sus, autoarea ei, Clarissa Estes. Ce are a face vinul de față cu arhetipul “femeii sălbatice“, în afară de faptul că au venit în dar ambele de 8 Martie? La prima vedere, poate că nu prea multe, cu atât mai mult cu cât acest cupaj de Traminer cu Sauvignon Blanc mi se pare unul elegant. La a doua, dezvăluirea caracterului lui vine pe măsură ce îl miroși/deguști/savurezi încet și caracteristicile celor două soiuri se desfac dintr-un buchet complex. Întâi subtil, apoi mai clar individual – aromele primare devin din ce în ce mai pregnante pe măsură ce faci cunoștință cu vinul. Așa și femeia sălbatică, care își scoate la suprafață eul adevărat, pe măsură ce se descoperă sau e descoperită mai bine. Și cu atât mai mult cu cât cuvântul “sălbatic” desemnează aici nu sensul modern, de lipsă a controlului, ci natura interioară, reală a femeii.

Venind din sticla opacă, nu prea știi la ce să te aștepți, dar o dată ajuns în pahar, face poftă la primul contact vizual prin nuanța luminoasă galben-verzuie. La nas, aduce un val proaspăt ierbos – fân cosit, soc, salcâm și lăcrămioare, flori de cais și fructe galbene – caise și piersici, poate și pepene. Un amestec ce se dezvăluie și el treptat, aromă cu aromă. Mai puțin pregnant aici “pipi-ul de chat“, specific Sauvignon Blanc-ului, se simte totuși plăcut, atenuat, probabil, și de floralitatea tipică a Traminerului (trandafir) . Pe post gust e plăcut – un alt vin pe care îl mai vrei și a doua oară și altă dată. Am citit recenzii care îi identifică o ușoară notă amăruie -asta nu e de rău, dar nu am gasit-o eu. Însă, simțul meu olfactiv și papilele au găsit arome pe care nu le-am mai văzut notate în alte părți. Așadar, în gust – caise, piersici, flori de salcâm, subtil trandafir.

Foto: Daniel Bereș pentru Jidvei 






















