O Tămâioasă “gourmet”, un Rose reușit din Pinot Noir și nobilul Truda Fanny roșu – cupaj FN si CSdin ani diferiți

Au fost mai mult de trei vinuri degustate în vizita la Crama Marcea, însă cum am mai vorbit și altădată (aici) despre vinurile acestei crame mici, dar ambițioase, care a repus Ștefăneștiul pe harta viticolă a României, am zis să prezint, în articolul de față, trei vinuri diferite pentru momente, ocazii de consum și gusturi diferite – care mi-au plăcut în mod deosebit, și nu doar mie și prietenilor mei împreună cu care le-am degustat.

De altfel, veți vedea pe lângă vinul-mândrie al cramei – Truda Fanny roșu (acesta are mai multe ediții, vinificat altfel de fiecare dată) cum spun și în titlu, o Tămâioasă foarte frumoasă și un rose reușit, proaspăt, echilibrat în arome.

Am asociat fiecăruia mai multe preparate culinare, care să vă inspire și pe viitor la mesele voastre, dacă veți fi curioși să le încercați sau daă veți avea vinuri asemănătoare celor de față.

413 Tămâioasă Românească Marcea Reserve 2017. O Tămâioasă vinificată în sec, maturată la baric 6 luni, lăsată pe drojdii, complexă olfactiv și gustativ, parfumată cu aroma tipică a muscatului din se trage soiul.

Vine cu un buchet exploziv, cu notele specifice de soi – muscat, terpenice – rășinoase, tămâie, busuioc – , tei, salcâm, tușe de miere. Corp frumos, structurat, o bună aciditate și aceleași tușe aromate, note de vanilie, patiserie, fructe galbene exotice – mango, papaya, ananas. Post gust fructat, fine tușe de miere.

Parfumat datorită tipicității de soi, catifelat de la baric, capătă eleganță și prospețime prin vinificarea în sec. Un vin gastronomic. Culinar, i-aș asocia niște preparate mai rafinate – de la tartine cu brânzeturi cremoase, un ceviche cu pește sau fructe de mare, forțând spre un foie gras cu chutney (chiar dacă este un vin sec, aromele și consistențele celor două se potențează bine), pandișpanuri vanilate și/sau cu fructe,  plăcinte/quiche-uri cu brânză și stafide.

Rose Pinot Noir Marcea Edition 2019. 13% vol.alc. Un Pinot Noir reușit la crama Marcea, sec, păstrat pe drojdie fină 4 luni. Proaspăt, tineresc, nas de fructe roșii de primăvară-vară; bine structurat și el, cu aciditate sus, în gust, dezvăluie aceeași prospețime și fructuozitate. Cum spuneam și altădată, nu sunt fană mare de rose-uri, dar acesta este pe placul meu. (Mai îmi plac de la Segarcea, Licorna și unul de la Hamagia – zone diferite, vinificari diferite, dar le voi povesti cu alte ocazii).

Este un rose cu alcoolul un pic mai sus, dar fără să deranjeze, bine integrat, gastronomic aș spune și acesta, cere ceva de mâncat lângă el – îl văd bine atât lângă niște frigăruri de pui aromatizate cu mirodenii, mâncăruri de pui ușor spicy, paste cu fructe de mare, un ceviche de pește, sushi.

Truda Fanny Roșu. Fetească Neagră și Cabenert Sauvignon. 15% vol.alc. Este vârfuld e lance dacă vreți al Cramei Marcea , asamblaj al celor mai bune vinuri ale cramei, din diferiți ani (2015, 20156)  – FN (2015, 2016), maturată perioade de timp diferite la baricuri și CS (2016)din struguri stafidiți, și el deasemenea, maturat la baric.

Numele vinului este inspirat de numele vinului produs de scriitorul Liviu Rebreanu, care a trăit în aceste locuri – unde “deținea o casă frumos potrivita cu cinci pogoane de vie”, un mare iubitor de vin așadar, în onoarea soției sale, Fanny Rebreanu.

Complex, intens olfactiv cu arome de fructe roșii și negre, tușe de ciocolată. Taninuri copolente, bine integrate, note gustative de vișine, prune afumate, cacao, vanilie, ciocolată, lemn, trufe.

Este versatil de asociat la diferite tipuri de carne roșie, de la rață și gâscă, la miel, oaie și porc – grătare, îl văd și la un gulaș, dar și paste cu carne tocată – bolognese, deserturi cu ciocolată neagră și fructe de pădure.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.