41 de vinuri românești au fost cotate cu peste 80 de puncte Parker în Wine Advocate, într-o evaluare semnată Mark Squires (Master of Wine) în luna ianuarie 2021. Câteva crame românești au comunicat punctajele obținute de vinurile evaluate în renumita publicație de specialitate. Cele mai apreciate vinuri, care au obținut cele mai mari punctaje sunt […]
Crama transilvăneană Villa Vinèa a anunțat lansarea Argilla, primul vin superpremium din portofoliul său – asamblaj din trei soiuri de struguri, dintre care două românești – Fetească Regală și Fetească Albă – plus unul internațional – Sauvignon Blanc. Argilla 2016 vine în ediție limitată, de 284 sticle magnum. Potrivit reprezentanților cramei, metoda de producție necesită […]
Producătorul de vinuri Villa Vinèa a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de peste 3 milioane de lei, cu aproximativ 23% mai mult, comparativ cu anul precedent. Creșterea netă de 600.000 de lei este cea mai mare înregistrată de cramă în ultimii cinci ani, se arată într-un comunicat de presă al cramei. Rezultatele […]
Da, recunosc, nu știam ce e coclinta, până să apară acest restaurant în peisajul bucureștean. Dar, ce bine că s-a adus astfel în atenție aceast produs “de tezaur” gastronomic românesc, și pentru cei nostalgici, dar și pentru cei care nu știu ce e – și cred eu că nu prea are de ce să nu […]
Liliac ne-a dus cu capul în nori, Cezar Ioan ne-a adus cu picioarele pe pământ, iar Tabasco ne-a condimentat din plin mijlocul săptămânii – haideți să dezvolt că nu ați înțeles mare lucru, nu-i așa? 🙂 Pentru pasionații de vin, săptămâna trecută a stat sub semnul lansării cărții Connaisseur fără ifose. Tot ce ai vrea […]
Adriana
Joy storyteller.
Urbană și socială până în măduva oaselor, încerc să-mi împac profesia cu hobby-urile și să-mi echilibrez latura gurmandă cu pasiunea pentru sport. Am făcut școli de filologie și vin, dar scriu despre restaurante și idei de going out de peste 10 ani. Mi se cer des recomandări despre ambele, așa că am zis să las aici ce consider eu că merită văzut și încercat. Uneori, improvizez rețete și pairinguri food and wine. Extins, testez și alte lucruri din zona de lifestyle.
Și sunt pasionată și de sport. De aia o să vedeți si rubrica aferentă, cu recomandări de săli, antrenamente, rețete healthy.
Când mă mai apucă problemele existențiale, mai scriu și despre alea în "Gânduri".
Mai multe sus, în stanga, la Adriana.